Fie ca vrem sau nu, fiecare zi de august care trece ne aduce mai aproape de inceputul de an scolar 2019 - 2020, iar asta nu inseamna panica pentru copii, cat mai ales pentru parinti. Iata cativa pasi mici pe care poti sa-i faci pentru a face mai usor trecerea de la programul relaxat de vara la cel de toamna. 


Consultati medicul de familie si dentistul 

O vizita la dentist ar trebui sa se faca in mod regulat, odata la cateva luni, iar inceputul de an scolar e un moment bun sa faci acest lucru. 

Mergi si la doctorul de familie pentru un consult general, pentru a verifica starea de sanatate a copilului. 


Restabileste orarul copiilor

Chiar daca vara intreaga familie se culca mai tarziu si se trezeste mai tarziu, odata cu inceperea anului scolar, programul se schimba. Si ar fi bine sa faci aceasta trecere cu ceva timp inainte, nu chiar in prima zi de scoala, cand copilul se va adapta mai greu.  


Verfice necesarul de papetarie si materiale scolare

Organizeaza-te din timp si nu lasa totul pe ultima suta de metri. Noteaza o lista cu rechizite noi, manuale, carti necesare in noul an, culegeri si tot ce ar putea avea nevoie copilul in noul an scolar, si mergi la cumparaturi din timp. Vei castiga timp, rabdare si un inceput de an relaxat.  


Activitati extrascolare 

Din multitudinea de oferte extrascolare, alege din timp ce ii place copilului si inscrie-l inainte de prima zi de scoala, pentru a fi sigura ca vei gasi loc. Atentie: Sporturile sunt primele care isi epuizeaza locurile, asa ca indicat ar fi primele rezervari sa le faci la acest capitol.  


Fii alaturi de copil si incurajeaza-l!

Si nu in ultimul rand, fii alaturi de cel mic si povesteste-i cum va fi la scoala, ce urmeaza sa faca si cum il va ajuta scoala. Incurajeaza-l si incearca sa nu ii oferi sentimentul ca scoala este o etapa dificila. Cu cat e mai relaxat si se bucura de scoala, cu atat are sanse sa invete mai bine si sa fie mai bun.  

Daca esti unul din locuitorii din Cosmopolis, ai un stres mai putin: iti va lua 5 minute sa iti lasi prichindelul la gradinita sau la scoala. Avem doua gradinite in Complex si o scoala primara (si suntem in discutii pentru inaugurarea primei scoli de stat dintr-un complex rezidential), asadar totul este la cativa pasi de casa, inclusiv un magazin cu papetarie si jucarii.